FC Viitorul - Juniori B a câştigat Memorialul "Nicolae Burcea"

Published: 31 August 2010 Share
FC Viitorul - Juniori B a câştigat Memorialul "Nicolae Burcea"

         În weekend-ul precedent s-a desfăşutat, la Galaţi, Memorialul "Nicolae Burcea", competiţie adresată Juniorilor Republicani B (născuţi 1994/1995). Au participat şase echipe, împărţite în două serii - Grupa A: Oţelul Galaţi, Astra Ploieşti, Dunărea Galaţi; Grupa B: FC Braşov, LPS Galaţi, FC Viitorul. În ciuda faptului că a fost văduvită de aportul a şase jucători importanţi, toţi născuţi în 1994 (Ionuţ Puţanu, Bogdan Mitache, Daniel Păiuş şi George Şerban - convocaţi la lotul naţional U17, Gabriel Iancu şi Andrei Atănăsoae - accidentaţi), formaţia pregătită de Daniel Rădulescu a izbutit să câştige competiţia.

         FC Viitorul s-a clasat pe prima poziţe în faza grupelor, după ce a trecut cu 3-2 de FC Braşov (goluri Teodorof, Ciurea, Vieru)  şi cu 6-0 de LPS Galaţi (goluri Cazan, Teodorof, Vieru 2, Vînă 2).

         În finală s-au întâlnit FC Viitorul şi Oţelul Galaţi, întâlnirea având nevoie de lovituri de departajare pentru stabilirea câştigătoarei. După ce la finalul timpului regulamentar scorul era 0-0, FC Viitorul s-a impus la loviturile de la 11m cu 19-18 şi a intrat în posesia trofeului.

         Organizatorii au acordat trofeul pentru cel mai bun jucător al competiţiei constănţeanului Ionuţ Vînă.

Galerie imagini