Echipe Noutăți

"Împreună pentru viitor", primul workshop comun al Academiei Hagi cu școlile de fotbal partenere

31 martie 2021, 13:01
31 martie 2021, 13:01

În perioada 24 – 26 martie, la hotel Iaki din Mamaia, a avut loc primul workshop "Împreună pentru viitor", dedicat școlilor de fotbal partenere ale Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi. 

Întâlnirea, la care au participat 10 școli partenere, a fost deschisă de un discurs al lui Gheorghe Hagi, cel care a dezvăluit participanților strategia Academiei pe care a înființat-o în 2009, Academie care a pus bazele echipei FC Viitorul. 

De asemenea, președintele clubului FC Viitorul, Gheorghe Popescu, a vorbit despre obiectivele Academiei, prin dezvoltarea mai multor parteneriate în țară pentru descoperirea tinerelor talente. 

Din partea Academiei au mai fost prezenți Zoltan Iașko, director sportiv al FC Viitorul, Pavel Peniu, președinte Academia de Fotbal Hagi, Cristian Cămui, director tehnic, Massimo Pedrazzini, director de metodologie și evaluare și Mihai Stere, director coordonator al grupelor 10-13 ani din cadrul Academiei Hagi. 

După întîlnirea de la hotelul Iaki, reprezentanții celor 10 școli au mers la baza de la Ovidiu a Academiei Hagi, acolo unde au urmărit antrenamentele grupelor de juniori de 10, 11 și 12 ani. 

 

Școlile partenere ale Academiei Hagi prezente la workshop: Luceafărul Turnu Severin, CS Corvinul Hunedoara, Delta Tulcea, Isport Vâlcea, New Star București, Academia Gică Popescu, CS Năvădori, CS Medgidia și Victoria Cumpăna. 

Alte știri

Parteneri

Cookies

Site-ul Academia Hagi foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord